Nu pot sa incep un business pentru ca nu am o idee

Nu pot sa incep un business pentru ca nu am o idee

“N-am nici o idee de un business care sa mearga” – cred ca asta e scuza pe care o aud cel mai des cand vorbesc cu oameni care ar dori sa-si inceapa a afacere. Si desi am facut peste 70 de interviuri cu antreprenori din toata lumea, si am inceput si eu 2 businessuri de-a lungul timpului, sincer nu am gasit o solutie la aceasta dilema. Cred ca problema vine de la felul in care ne gandim ca trebuie sa fie un business: trebuie sa gasesti o idee la care nu s-a gandit nimeni, sa nu trebuiasca sa investestesti prea multi bani, sa iti aduca suficienti bani de la inceput ca sa inlocuiasca un salariu, si eventual sa mearga de la sine, fara sa trebuiasca sa muncesti tu personal. Cred ca sunt cam multe variabile care trebuie sa se potriveasca.

In antiteza, sunt oamenii cu idei, care ii auzi pe la colturi si care… ati ghicit, raman si ei angajatii eterni. “Mi-a venit o idee de afacere excelenta. Pai si de ce nu te apuci de ea? A, pai n-am bani.” Fac pariu ca ati auzit si voi aceasta discutie. Acum cativa ani am participat la un eveniment cu studentii, in care un antreprenor de succes raspundea la intrebari despre cum e sa incepi un business. Vine intrebarea de la un student: “Am o idee de un produs la care nu s-a gandit nimeni si cred ca ar fi un top seller. Daca vin cu ideea, cat imi dati pe ea?” Banuiti care a fost raspunsul antreprenorului? “Nimic! Idei are toata lumea, diferenta e cine si cum le face sa mearga.”

Bun, deci idei poate sunt, dar ce te faci cu celalte? De unde bani, si oare o sa-mi aduca suficiente venituri ca sa echivaleze cu un salariu macar?

Am citit ieri un articol despre Raed Arafat – cum a inceput SMURD-ul dupa revolutie. Cred ca este un super exemplu de antreprenoriat desi rezultatul nu este o firma. Cum imi spunea un antreprenor in cadrul unui interviu: toti antreprenorii se lovesc de probleme, nu esti tu cel mai special care se intalneste cu probleme pe care altii nu le au; diferenta este nu in numarul sau dificultatea problemelor ci in felul in care le rezolvi sau treci peste ele.

Si daca articolul cu Raed Arafat nu v-a convins ca daca ai tenacitate si un scop in viata poti sa muti muntii, am scris eu ceva mai de mult despre antreprenori: “There is something wrong with entrepreneur’s minds“. Indiferent ce te apuci sa faci, la inceput o sa fie mai greu decat orice job ai avut, o sa ai mai putin timp decat un angajat, o sa muncesti mai mult decat un angajat, si este oricand riscul sa trebuiasca sa abandonezi.

Si totusi care e solutia?

Solutia e de fapt mai usoara decat pare.

  • Important e sa incepi ceva. Ceva care deja este facut, dar care crezi ca poti sa faci un pic mai bine (sa faci un pic mai bine este absolut esential). Daca va uitati la la lista de interviuri, o sa vedeti ca sunt putine idei absolut inovatoare. Toate au inceput de la o nevoie si au gasit o nisa prin care sa se diferentieze ca sa devina un succes. Apropo, “Sa faci un pic mai bine” nu se refera neaparat la calitate, mai bine inseamna uneori o locatie mai buna, sau un pret mai bun.
  • Daca ai inceput cu ceva, este mult mai usor sa incerci si altceva (deja ai baza de plecare, firma, contracte, un pic de experienta etc, etc). Intrebati in stanga si in dreapta, cate firme au inceput cu o idee si au ramas la ea? Eu cred ca 80% au inceput de la o idee si pe parcurs au migrat catre ceva total diferit care le-a oferit succesul.
  • Poti incepe in paralel cu jobul (americanii zic la treaba asta “moonlighting”) si atunci beneficiezi si de “siguranta jobului” si de posibilitatea de a incepe un business.

O sa va povestesc eu ceva despre asa zisa “siguranta a jobului” mai tarziu.